27.10.2011

Posted by Flyerboy | File under : , , , ,
Mulţi n-au văzut niciodată vreuna, dar le detestă. De ce? Aşa. Fiindcă sunt păsări de noapte, fiindcă aduc ghinion – cum? da' ştie o lume întreagă! – şi pentru că... de fapt, nici nu vor să ştie despre ele mai mult decât ştiu deja. Adică foarte puţin – de obicei, nişte superstiţii absurde.
Sunt şi unii care le admiră, chiar dacă nu le cunosc foarte bine. Iar între pasiune fără explicaţii şi antipatie insuficient explicată, e loc pentru echilibru: să ştim, cu adevărat, ce e cu păsările astea, ce fac ele - dincolo de chestiile de genul "cucuveaua prevesteşte ghinion", unde se potrivesc în mozaicul de specii şi de relaţii care alcătuiesc natura.


Există aproximativ 200 de specii de bufniţe, răspândite pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. Toate aparţin ordinului Strigiformes, împărţit în două familii - dar nu intrăm în amănuntele clasificării.
Majoritatea au o talie mijlocie - cam cât un porumbel sau ceva mai mari, cât o cioară, să zicem. La capetele scalei, se găsesc:
  • bufniţa-spiriduş (Micrathene whitneyi), cea mai mică, având doar 13 cm lungime şi 30 g greutate; trăieşte în Mexic şi sudul SUA.
  • buha (Bubo bubo), răspândită şi la noi, impresionant răpitor nocturn, ce poate ajunge la peste 70 cm lungime şi o anvergură de 2 metri, şi bufniţa-pescar Blakiston (Bubo blakistoni), o specie asiatică, tot atât de mare.


Păsări cu "chip"
Sunt, într-adevăr, păsări aparte, ceea ce explică, oarecum, teama superstiţioasă a omului în faţa lor. Însăşi înfăţişarea lor e tulburătoare: cine nu se simte impresionat în faţa unor păsări care, în loc de a te privi inexpresiv şi câş, strâmbându-şi caraghios capul într-o parte, cum fac păsările care au ochii aşezaţi de o parte şi de alta a capului, te privesc cu faţa îndreptată spre tine - "ca un om" -, ţintuindu-te cu o privire uneori severă, alteori parcă încruntată, alteori surprinsă, ori gânditoare, ori părând de o suverană nepăsare, ca şi când te-ar dispreţui profund?

 Această caracteristică - ochii aşezaţi în faţă - care dă expresivitate şi o stranie notă antropomorfică înfăţişării lor, este, în realitate, o adaptare, o trăsătură câştigată prin evoluţie. Bufniţele pot privi cu ambii ochi în aceeaşi direcţie - vedere binoculară - ceea ce le conferă o acuitate vizuală extraordinară. Pot vedea bine la distanţe mari, disting detaliile, chiar în întuneric, pot aprecia cu mare acurateţe viteza cu care se deplasează o pradă - toate aceste calităţi sunt indispensabile unui animal de pradă. Cum nu poţi să le ai pe toate, vederea lor e mult mai puţin bună când e vorba de obiecte aşezate foarte aproape, la câţiva centimetri de ochi; pe acelea aproape că nu le disting. Însă vederea la depărtare, mai ales în condiţii de lumină slabă, este excepţional de bună.
Alte adaptări la această viaţă de vânători ai nopţii includ:
  • Pene filiforme - ca nişte peri - în zona ciocului; aceste pene specializate au rol tactil; cu ele, bufniţele "simt" prada
  • Discuri faciale - ansamblul penelor mărunte dispuse în cer în jurul ochilor. Acest aranjament special al penelor direcţionează undele sonore spre urechile păsării, ajutând-o să localizeze prada după sunetele produse.
  • Remige (pene ale aripilor) cu un "design" special; între altele, aceste pene au margini franjurate, care amortizează zgomotul produs de aripi. De aceea, bufniţele au un zbor silenţios, ivindu-se neauzit, ca nişte năluci, din întuneric - alt element care le face temute de om şi asociate cu spiritele şi morţii.
  • Unele specii au urechile aşezate asimetric, pentru a capta sunetele mai eficient într-un spaţiu tridimensional. (Urechile nu sunt acele "smocuri" de pene care pot fi văzute la unele bufniţe; adevăratele urechi sunt nişte deschideri largi în zona capului şi sunt, în general, ascunse în penaj.)
  • Cioc şi gheare mari şi ascuţite - ca la orice pasăre de pradă; la speciile de bufniţe de mari dimensiuni, care se hrănesc cu prăzi pe măsură, ghearele au o forţă de strângere şi zdrobire impresionantă.

11 comentarii:

  1. ce ochi draguti are cea din imaginea doi:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place bufnita spiridus:)).Toate imaginile sunt superbe + ca am dobandit si eu putina cultura generala despre aceste pasari de noapte.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cel din ultima poza e cam somnoros;))

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Denisa Si mie imi place :D
    @ Raisa E cea mai tare :))
    @ Goda Cred ca exceptia care intareste regula :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce interesant!:X ce sweet e bufniţa spiriduş:">

    RăspundețiȘtergere
  6. @ annitu Si mie mi-a placut cel mai mult :X

    RăspundețiȘtergere
  7. @ nymphetamine x_x Si pe mine...dar recunoaste ca subt taari :>

    RăspundețiȘtergere
  8. Ador bufnitele, imi amintesc de Laura <3
    I-ai aratat si Catalinei postarea? :))

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Gagauta Shit. Am uitat :))
    Abia astept sa ii vad reactia =))

    RăspundețiȘtergere

Curaj :