30.06.2012

Posted by Flyerboy | File under : , , , , , , , , ,

           Am atâtea amintiri frumoase de aici de acasă încât aş putea foarte bine să scriu o cărticică. Dar prefer să fiu egosit şi să le păstrez pentru mine. Nu pe toate desigur, nu-s aşa egosit. Aşa că am decis să vă împărtăşesc astăzi una.
 Bineînţeles, atunci când te gândeşti la amintirile din copilărie ( şi nu alea a lu` Creangă ) te gândeşti la traznaile pe care le făceai când erai mic, la amintirile haioase, frumoase. ( asta nu înseamnă că le uiţi pe cele negre) . În fine.

     Povestioara asta s-a petrecut în urmă cu vreo 6 ani, poate chiar 7. Într-o seară de vară, chiar mai spre toamna stăteam cu nişte prieteni la mine la poarta , discutăm diverse, ne bucurăm de ultimele zile de vacanţă . Brusc, ne-a lovit o poftă de fructe. Şi nu orice fructe, fructe furate ( se ştie foarte bine că sunt mult mai bune decât alea de la tine din curte ) . Cum era spre toamna , mai toate fructele erau trecute. Rămăseseră în ecuaţie doar strugurii ( nu prea aveam de unde să furăm), prunele ( le luase bunica-miu pentru ţuica) şi bineînţeles pufoasele gutui.
Stăm, ne gândim, ne stoarcem mintea. De unde să luăm gutui la ora asta? " Ding ! Ding !"
Mi-am adus eu aminte că un vecin de-al meu de peste drum are un gutui chiar lângă poartă.
Dar întotdeauna există un "dar" . Şi "darul" din povestea asta era destul de nasol. Omu` era poliţist.
Zic : " Fraţilor , dacă ne prinde asta acum , am cam belit cardanu. În mintea noastră scurtă ne gândeam că dacă ne prinde că-i luam 3-4 gutui  ne baga la pârnaie cu ăi mai mări infractori. Şi nu eram prea buni la mânuirea săpunului pe atunci. ( Minte de copii nebuni :)  )
Da` pofta era prea mare. Parcă le auzeam strigându-ne din copac.
" Băga-mi-aş picioarele, o facem şi pe-asta. Am făcut noi destule . Una în plus nu se pune"
Şi uite-aşa începem noi să împărţim rolurile. Ştiu că eram 4 inşi dar nu îmi amintesc decât 2 nume ( plus al meu desigur).
Paul şi Nicoleta erau în copac , la cules. Cineva era jos, la prindere. Şi bineînţeles, cel mai curajos personaj din povestea asta ( recte eu) eram pe post de santinelă. Ţineam de şase. Nu trec 5 minute ca după ce apucă ai mei să culeagă câteva gutui, tocmai bune de savurat, se aprinde o lumină în curte.
" Hait. Am pus-o. " zic eu. ( în timp ce alergam disperat să mă ascund )
Mă gândeam, oare nu am uitat ceva? " Ah. Să îi avertizez. Da. Asta uitasem.
Mă uit eu mai atent, oamenii mei stăteau nemişcaţi în copac, zici că erau nişte lunetişti. Pariu că nici nu respirau. Omu` care era la prindere era mai departe ca mine. ( deci nu am fost singurul dezertor)
Stăm vreo 5 minute, în curte nimic, nicio mişcare. După ce se stinge lumina se aud 2 respiraţii uşurate din copac şi nişte cuvinte la adresa mea legate de ceva generaţii mai vechi şi de câţiva dumnezei pe care nu le pot spune aici.

PS : Am primit doar o gutuie şi 3 palme direct pe ceafă. ( Cred că o merităm) :)




8 comentarii:

  1. am ras cu lacrimi la ultima parte=)))) bravo bro!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu se pune fuga, pentru ca se compenseaza cu ideea pe care le-ai dat-o! Ce s-ar fi facut fara ea? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta e motivul pentru care nu voi merge cu tine niciodata la furat, pun pariu ca nu ai invatat nimic din acea experienta ! :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da Alina. Am invatat ca trebuie sa fug cat vad cu ochii. Sa nu ma intorc la prietenii lasati in copac. Asa pot evita palmele peste ceafa! :))

      Ștergere
  4. ;:)) CE TARE.
    MI-ai adus aminte d emine si gasca din copilarie la furat nuci si cirese:))

    RăspundețiȘtergere

Curaj :