23.12.2012

Posted by Flyerboy | File under : , , , , , ,

În mod normal, conform tradiţiei, mâine dimineaţă se merge cu Moş Ajunul. Dar prin unele zone se merge şi în seara asta. Şi la mine aşa e. Aşa se obişnuieşte de hăt. De când lupu` căţel.
Şi-aşa mergeam şi noi. Şi mă jur că nu vă mint, seara mergeam într-o parte a satului, dimineaţa în altă parte. Nu mergeam de 2 ori decât la casele noastre. Eram prea moralişti.
Mă şi am câteva păţanii să vă povestesc, de-ţi sta mintea în loc.

Prima se întâmplă pe când aveam vreo 9 ani. Mergeam cu toţi copiii de pe stradă. Şi slava celui de sus, eram ceva puţandri.
Şi cum mergeam noi pe o străduţă, tica tica, tica tica, intrăm la un nene. Şi-ncepem să cântăm. Şi cântăm aşa cu un foc de murea Hruşcă de ciudă. Aşteptam să iasă cineva. Da` nimic. Şi-aşteptam. Şi-aşteptam.
Ca să înţelegeţi, aveam şi o metodă să îi pedepsim pe-aia care nu ieşeau. Dădeam cu petarde aproape de geam :))
Dăm cu petarde, nimic. Se vedeau nişte siluete în casă, televizorul aprins. Nimic mă.
Dăm să ieşim .Nu ştiu dacă ştiţi, dar la noi , după ce se fac cârnaţii şi astea, se pun afară, în ger, pe o chestie de lemn, agăţată aproape de streaşină.
Când, ce să vezi. Nişte frumuseţi de cârnăciori ne răsar în cale. Şi cum îl aveam pe Nicu (cel mai înalt dintre noi) , ştiţi şi voi ce a urmat.
Apucă Nicu al meu , cu mâna aia mare, 2 cârnaţi, şi dă-i şi fugi. Bă` nene, da` fugă nu glumă. Nu venea nimeni după noi, da` nici că avea vreo şansă.
Mbuun.

A doua chestie ni se întâmplă cam în fiecare an.
Dacă mă credeţi bine, dacă nu , iarăşi bine, dar vă spun sincer, noi mergeam la colindat pentru că aşa e tradiţia, nu conta dacă omu ăla ne dădea o nucă, sau una de 2000 de lei. Cine şi-aminteşte bancnotele alea , ehehee. Ce vremuri frumuşele.
Aşa, deci important era să colindăm oamenii.
Şi mergeam mereu la un nene` care era singur. Nu nevasta, nu copii. Se bucura săracu` om să primescă colindători. Şi de câte ori mergeam la el, ne dădea săracu` ce avea, şi pe lângă asta, ne punea un nectar de mere, în pahare, la fiecare aşa.
Da` să fie el al naibii dacă curgea vreun pic de nectar. Şi noi ne prefăceam cum bem.
Când ne întreba moşulica dacă ne place, noi răspundeam rapid, ca atunci când minţi ca nu ai luat tu banii de pâine să-ţi iei chipicao, "Da nenea. E buun. "
Dar măcar îl făceam pe om fericit.
Sigur, chestiile astea le-am realizat mai târziu, pe moment râdeam , eram copii. Nu ştiam prea multe.

Şi ultima chestie. E o fază ce s-a repetat ani de-a rândul.Ma` nene, aşa de frică ne era de aia mai mari, care umblau mascaţi. Nu va uiiiit nici acum nemernicilor, de câte ori ne-aţi alergat . Fugeam ca şobolanii, care cum apucăm.
Păi nu s-a întors ea roata ?
Nu ne-am mărit şi noi ?
Nu-i alergam şi noi p-aia mai mici ?
Deh.


Cam atât despre colindatu` meu.

Vă invit să-mi scrieţi în comentarii o păţanie amuzantă, fie de Crăciun , fie de la colindat, de oriunde. 

Salutări sincere şi sărbători fericite alături de cei dragi. 




2 comentarii:

  1. Foarte adevarat! Ce-i drept, noi care am copilarit la oras, ne uitam mai mult dupa bani...mai ales cand ne marisem putin! Dar nici cu dulciurile nu ne era rusine :P

    RăspundețiȘtergere

Curaj :